
Trăim în era tehnologiei, a inteligenței artificiale pe care, atunci când nu mai funcționează la parametri normali, ne grăbim să o resetăm, având grijă să aflăm toate instrucțiunile necesare pentru a face acest lucru. Așadar, dacă suntem procupați de resetarea obiectelor pentru a-și recăpăta funcționalitatea și chiar de upgrate pentru a deveni mai performante, este timpul să ne acordăm și nouă mai multă atenție și să ne resetăm ori de câte ori este nevoie. Cum putem să facem acest lucru când realizăm că ceva nu este în regulă cu noi?
Apelăm la inteligența emoțională, la intuiția noastră și la capacitatea noastră de a ne redescoperi. Uneori pare dificil pentru că nu le-am mai folosit, am lăsat praful ignoranței să le îngroape, dar este bine de știut că la avem și că le putem folosi pentru resetare.
Suntem într-o continuă mișcare, chiar și atunci când stăm 😊Pentru că mintea și gândurile nu ajung să se odihnească. Am uitat să le spunem stop, să le lăsăm să se relaxeze, să le acordăm atenție.
Ba mai mult, ajungem să ne criticăm, uneori chiar foarte dur, dacă ne luăm câteva clipe de răgaz pentru a ne odihni.
Ai făcut-o și tu, așa-i? Eu am făcut-o de multe ori, cu precădere în anii precedenți diagnosticării cu cancer, când mă criticam atât de des încât devenise un obicei nociv, involuntar, de care aproape că nici nu eram conștientă și nu realizam cât de mult îmi afectează emoțiile și trăirile. Când am conștientizat că starea asta de critică, care venea pe fundalul nemulțumirii față de mine, a fost parte declanșatoare a cancerului am început să mă văd din altă perspectivă. Să mă opresc, pentru a putea să pornesc cu un suflu nou.
Sigur, să fie clar despre ce fel de critică vorbesc aici! Despre cea dăunătoare, care devine fără limite, care te oprește din a vedea și lucrurile frumoase din viața ta, care te afundă în loc să te ridice.
Louis Hay spunea „Te-ai criticat ani de zile și nu a funcționat. Încearcă să te aprobi și vezi ce se întâmplă.”
Și pentru că știu ce repercursiuni are auto critica asupra noastră și cât de benefic este să ne oprim periodic pentru un nou start, vă spun aici ce m-a ajutat pe mine.
Reflectează asupra ce se întâmplă în viața ta
Când am fost diagnosticată cu cancer am știut că dacă vreau să am o vindecare rapidă și fără probleme, trebuie să o abordez și din alt unghi, nu doar din cel tradițional. Așadar am început să analizez emoțiile și sentimentele pe care le trăisem în ultima perioadă și să identific ce le adusese în viața mea. Am ajuns să văd cum acoperisem realizările frumoase și mă împiedicasem doar de nerealizări. Care de fapt nici nu existau, erau doar în mintea mea.
Oprește-te din ce faci! Stai de vorbă cu tine și ajută-te să înțelegi cine ești și de ce ai creat starea de nemulțumire pe care o simți.
Acceptă
Reflectînd asupra ceea ce facem, cum acționăm și reacționăm la provocările zilnice ajungem să ne descoperim și să ne cunoaștem mai bine. Devenim mai înțelegători și realizăm că momentelor dificile le putem găsi rezolvare mai ușor.
Adresează-ți cuvinte blânde și prețuiește-ți acțiunile. O să realizezi că devii mai conștient de potențialul tău și începi să te accepți așa cum ești.
Fă un plan de dezvoltare personală
Te va ajuta să aduci mai multă claritate în viața ta. Descoperă-ți valorile și vezi ce contează pentru tine atât din punct de vedere personal cât și profesional. Setează-ți obiective și adu obiceiuri noi în rutina ta.
Cum îmi recunosc valorile personale
Fii prezent/ă în viața ta
Fiecare moment din viața noastră aduce ceva inedit prin care ni se transmit mesajele, răspunsurile la rugile, cererile noastre. Fie că este o situație sau o persoană, acestea sunt acolo pentru noi. Și de cele mai multe interacționăm cu ele fugitiv, fără să le dăm atenție, pentru că suntem cu un pas înaintea lor gândindu-ne și planificând următoarea mișcare. Am zice că e bine, dar de fapt pentru că nu suntem prezenți fizic și mental acolo, pierdem lecțiile și oportunitățile pe care dacă le-am consum am fi mai bine cu noi înșine.
Fii acolo pentru tine la fiecare acțiune, altfel ea se consumă fără să mai poți lua din ea elementul esențial evoluției tale.
Iar din când în când oprește-te, bucură-te de prezența ta și celebrează-ți micile realaizări. Starul îți va fi mult mai bun, clar și lin.
Te îmbrățișez,
Veronica